Se afișează postările cu eticheta Prin Bucuresti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Prin Bucuresti. Afișați toate postările

Concert Mihail - A night to remember




Cu siguranță i-ai auzit melodiile la radio, poate de câteva ori pe zi, dar l-ai auzit vreodată live? Nici eu până de curând. Am mai văzut de câteva ori reclame la concertele pe care urma să le aibă, dar niciodată nu au coincis timpul și banii de buzunar cu data și locul concertului :) 


Asta până lunea aceasta când cei de la Berăria H ne-au invitat cu mic, cu mare la un concert cu intrare liberă pe terasa din curtea Berăriei! Și se pare că nu am fost singurul interesat. Cu câteva zile înainte toate locurile erau rezervate, așadar pe pagina de facebook a Berăriei a apărut o postare tristă pentru cei care nu au făcut rezervare din timp: SOLD OUT!


Evenimentul avea anunțată ora 19.30. Știam că nu e cazul să ne grăbim, așadar am făcut rezervare pentru ora 20.00. Bine, nu eu. Eu aș fi fost printre cei triști care nu ar mai fi prins locuri, dar un prieten prevăzător ne-a salvat și a rezervat o masă aproape de scenă.

De reținut: Deși evenimentele organizate de Berăria H au anunțată ora 19.30 sau 20.00 ca oră de începere a concertului, acesta va începe de regulă la ora 22.00. Dacă nu știi la ce să te aștepți poate fi puțin neplăcut să stai două ore așteptând să auzi un concert. Însă noi am fost pregătiți, având o companie plăcută și multe subiecte de conversație ;)

Efectele speciale au început totuși mai devreme. Lumini, sunete și o adiere plăcută de vânt au creat o atmosferă asemănătoare cu cea de la o terasă aflată la malul mării!


Asta doar pentru cei care nu au început să se îngrijoreze cu privire la furtuna prevestită de fulgerele care luminau în noapte.

Și uite așa au trecut repede cele două ore de așteptare și aplauzele anunță că Mihail a urcat pe scenă!

De la primele note ai putut să îți dai seama că Mihail, chiar are voce, nu e un artist de genul celor creați în studio. Așadar zâmbetul de bucurie și buna dispoziție caracteristică unei seri frumoase s-au instalat repede la toți cei din public. Să nu mai vorbim despre cei care se aflau chiar lângă scenă la 2 metri de Mihail și care erau în al nouălea cer!


Începe ploaia!









Foarte relaxat și degajat Mihail creează repede o legătură cu publicul său și uite așa ne punem deacord cu toții să ne mutăm în interiorul Berăriei. El trebuia să ne acompanieze mutarea cu piesele lui, însă atât timp cât nu s-a oprit din cântat, nimeni nu a plecat din ploaie. Așadar a trebuit să ia o pauză și să vină cu noi toți în interior.











Reluăm concertul, păstrând buna dispoziție!



























Parcă vocea lui puternică sună și mai bine aici. Atmosfera chill, foarte confortabilă creată de Mihail prin dialogul lui deschis cu publicul ne face să ne simțim ca și cum am fi acasă la noi, în fotoliul preferat.


Și uite așa a trecut repede aproape o oră în care ne-a cântat și ne-a purtat pe ritmurile pieselor lui, unele mai vesele, dar multe mai triste. Așadar în combinație cu ora târzie, ideea de ajunge în patul care ne aștepta acasă a devenit foarte atrăgătoare. 


Și pentru că toate încercările noastre de primi un BIS nu au avut succes, poate pentru că Mihail avea un picior în ghips și nu era ziua sa cea mai bună, nu ne supărăm acum pe el, am alergat fiecare cu ce avea, pălărie, glugă sau umbrelă prin ploaie spre casă.




Cam asta a fost povestea unei seri frumoase, pe care Mihail în combinație cu efectele speciale aduse de furtună au făcut-o să fie încărcată de emoție și pe care cu siguranță nu o vom uita!


Așadar rămânem fiecare cu visurile pe care le avem... Mihail cu ale lui, noi cu ale noastre!

Să nu uităm totuși că deși oamenii admiră de obicei soarele cu capul în jos privind înspre grijile și problemele de zi cu zi, noi trebuie să îi facem din ochi ambițioși, pentru că doar așa fericirea noastră poate supraviețui!

Știe el (Mihail) ce știe!




Acele mici lucruri mari numite de oameni sentimente. Sau mai pe scurt: Lucia!



Mai ții minte acele mici lucruri mari numite de oameni sentimente?

Acele lucruri care nu se văd, nu se aud, și care de cele mai multe ori sunt păzite cu strășnicie și ascunse de privirile indiscrete ale celorlalți.



Iubire, ură, fericire, durere, pasiune, dor, liniște, remușcări, curaj, teamă, și toate celelalte care nu se pot explica în cuvinte decât prin manifestări ale lor cum ar fi fluturi în stomac, durere surdă în piept, furnicături în tot corpul. "Deşertăciune grea, voioasă jale! Haos diform de forme ideale! Avânt de plumb! Lumină, fum! Foc, Gheaţă! Bolnav, dar teafăr! Somn de-a pururi treaz! Eşti şi nu eşti." cum ar spune Shakespeare.

Sau le-ai uitat? Le-ai ascuns sub cicatricile vechi ale inimii. Le-ai aruncat în cel mai adânc și întunecat loc al ființei tale, le-ai închis cu un lacăt, iar cheia ai aruncat-o într-o mare de uitare. Deja s-a pus un strat gros de praf de rutină a vieții, de insensibilitate, de negare a faptului că odată ai simțit și tu ceva în inima-ți care a încetat demult să mai bată în adevăratul sens al cuvântului.



Atunci fugi, fugi și nu te uita înapoi, acoperă-ți urechile cât mai repede, apasă repede butonul de exit sau folosește scurtătura Alt+F4, poate mai ai o șansă. O șansă să rămâi în starea asta pe care ai muncit toată viața să o atingi, și pe care alții care odată te-au rănit te-au făcut să ți-o dorești. Starea de "nu am nevoie să simt nimic, pot trăi doar înconjurat de îngrijorările vieții mele de zi cu zi, pot trăi doar mimând iubirea sau chiar nerostind vreodată acest cuvânt străin și necunoscut." ... Fugi!



Dacă totuși nu ai asculat sfatul de mai sus și ai dat play unei piese a Luciei acum nu mai este cale de întoarcere. Fiecare notă, fiecare cuvânt din versurile ei e o lovitură adresată indiferenței și insensibilității. Vocea ei pătrunde acolo unde nu ai mai lăsat demult pe cineva să ajungă. Nimic nu poate împiedica o voce atât de puternică și sensibilă să te răscolească până când găsește cheia potrivită pentru ați deschide inima și a te face din nou să simți!

Dacă ești la un concert live al ei, precum cel pe care l-a avut în seara aceasta la Palatul Mogoșoaia împreună cu Muse Quartet, e foarte probabil ca la un moment dat să îți dai seama că ai uitat să clipești, sau că la sfârșitul unora dintre melodiile ei nu poți să aplauzi.




Pentru că nici nu mai ești acolo de fapt. Ești departe în trecutul tău amintindu-ți tot ceea ce ai simțit vreodată. Toate acele momente în care ai iubit cu toată ființa ta, sau în care ți-a fost frică să iubești. Toate acele momente în care ai plâns de bucurie sau de durere. Și probabil că va dura puțin până îți vei reveni din această stare. Dar te asigur că după aceea vei simți că ești din nou om și nu piatră. Că viața e frumoasă și că nu trebuie să fugi de ea, ci trebuie să o trăiești așa cum e ea.



Și chiar dacă uneori faptul de a simți, și de a avea sentimente adevărate și nu doar măști doare, e mult mai trist și mai dureros să nu simți nimic și să mori în tine puțin câte puțin în fiecare zi!

Așadar am descoperit și de ce muzica comercială are atât de mare succes față de ceea ce cântă Lucia. Pentru că oamenii fug, fug de orice îi face să fie din nou umani, să simtă. Și aleg să asculte muzica care le spune doar ce ar trebui să simtă și să facă și cum să se comporte și cum să se îmbrace, dar nu cum să fie oameni, cum să afle cine sunt ei înșiși, cum să se cunoască și să facă ceva pentru a deveni mai buni. Așa e mai simplu, creierul și inima intră într-un concediu fără plată, timp în care ajung să se convingă una pe cealaltă că tot ceea ce poate fi mai frumos e un ritm care sună bine și atât, fără semnificație, fără să pretindă nimic de la tine, fără să ți se pună o oglindă în față, o oglindă în care să te vezi așa cum ești, fericit sau trist, cu bune și rele, iubind, sau fiindu-ți dor să iubești, curajos și plin de speranță sau copleșit de teama de necunoscut.



Așa suntem în realitate, dacă avem puterea să ne uităm în adâncul ființei noastre, acolo unde ne-am ascuns sentimentele de restul lumii și fără să ne dăm seama chiar de noi înșine.

Și acolo ajunge Lucia, prin vocea și versurile ei.

Las-o! Dacă vrei să îți amintești de acele mici lucuri mari numite de oameni sentimente!

In the corner of the street: I.O.R. Park


Going back to the corner where I first saw you  
Gonna camp in my sleeping bag, I'm not gonna move  
Got some words on cardboard, got your picture in my hand
Saying if you see this girl can you tell her where I am







 Some try to hand me money, they don't understand
I'm not broke I'm just a broken hearted man
I know it makes no sense, but what else can I do
How can I move on when I'm still in love with you




 'Cause if one day you wake up and find that you're missing me
And your heart starts to wonder where on this earth I could be
Thinking maybe you'll come back here to the place that we'd meet
And you'd see me waiting for you on the corner of the street


 
So I'm not moving
I'm not moving




 Policeman says son you can't stay here
I said there's someone I'm waiting for if it's a day, a month, a year
Gotta stand my ground even if it rains or snows
If she changes her mind this is the first place she will go





 'Cause if one day you wake up and find that you're missing me
And your heart starts to wonder where on this earth I could be
Thinking maybe you'll come back here to the place that we'd meet
And you see me waiting for you on the corner of the street




So I'm not moving
I'm not moving
I'm not moving
I'm not moving


Carol Park


Nu stiu de ce, dar ori de cate ori pornesc catre nicaieri pasii ma aduc aici, un loc frumos si linistit in inima aglomeratului monstru Bucuresti.

Am fost aici cand a fost soare, am fost cand a fost ceata, chiar si ploaie.
Mai ramane sa trec pe aici intr-o dimineata de iarna, devreme, inainte ca oricine altcineva sa fi trecut inaintea mea si sa las urme in zapada proaspata, intinsa ca o patura alba peste parc. 

Dar pana iarna viitoare cu siguranta va fi un loc frumos de stat la umbra unui copac si citit o carte buna!

Sad Break Up


Right from the start  
You were a thief  
You stole my heart  
And I your willing victim  

I let you see the parts of me 
That weren't all that pretty  
And with every touch you fixed them
 

Now you've been talking in your sleep oh oh  
Things you never say to me oh oh  
Tell me that you've had enough  
Of our love, our love

Palatul CEC





Palatul Casei de Depuneri, Consemnațiuni și Economie (cunoscut îndeobște ca Palatul C.E.C., după denumirea ulterioară a instituției), este o clădire din București, situată în Calea Victoriei, față în față cu Palatul Poștelor, construit în aceeași perioadă.
Piatra de temelie a Palatului CEC a fost pusă în 8 iulie 1897, în prezența Regelui Carol I al României și a Reginei Elisabeta[1].
Până în 1875, în acel loc se aflaseră mănăstirea și hanul "Sfântul Ioan cel Mare". Datând din secolul al XVI-lea, așezămintele au fost restaurate de Constantin Brâncoveanu în anii 1702 - 1703 pentru ca, apoi degradându-se să fie demolate în anul 1875. Actuala clădire a fost ridicată după demolarea primului sediu al Casei de Depuneri (ridicat la rândul lui în locul mânăstirii).
Realizată după planurile arhitectului Paul Gottereau, cu elemente specifice din arhitectura franceză de la sfârșitul secolului XIX, Palatul CEC a fost terminat în anul 1900[1].
În prezent, palatul găzduiește sediul CEC Bank, urmașa vechiului C.E.C. (Casa de Economii și Consemnațiuni)[1].