Adrian și Naomi, 17 iunie 2017

De ce se scriu de mii de ani povești de iubire? De ce se cântă de mii de ani versuri despre iubire? De ce nu poate fi epuizat vreodată acest subiect, și fiecare carte pe care o citim, fiecare vers pe care îl ascultăm la radio, sau fiecare poveste de iubire pe care o auzim ne captivează și trezește în noi stări și sentimente profunde?

Pentru că așa am fost făcuți, noi oamenii, să nu ne putem sătura vreodată de iubire.

Și ce bine că suntem așa!

Cum altfel ar putea doi copii să devină cei mai buni prieteni și să transforme o prietenie într-o frumoasă poveste de iubire? Cum ar putea să crească împreună, să descopere fiecare parte frumoasă a vieții împreună, să împărtășească fiecare clipă de bucurie și să fie unul lângă celălat în momentele grele, și apoi să își dea seama că doresc să facă asta pentru tot restul vieții dacă iubirea nu ar fi pentru oameni ca soarele și apa pentru o floare?

Și să iubești nu înseamnă să te îndrăgostești o singură dată pentru totdeauna. Să iubești înseamnă să te îndrăgostești iar și iar, zi după zi, săptămână după săptămână, lună după lună, an după an, veșnicie după veșnicie, și să te îndrăgostești mereu de aceeași persoană!

Să te pierzi iar și iar în ochii ei, să tânjești iar și iar după zâmbetul ei și să îți dorești iar și iar să fii în fiecare vis al ei.

Așa au fost Adrian și Naomi an după an, și cu ocazia unei zile minunate de vară au spus în fața tuturor prietenilor și celor apropiați: DA! Așa vrem să fim pentru totdeauna.

Pentru mai multe amintiri în imagini din această zi vezi clipul video de mai jos:

Concert Mihail - A night to remember

Cu siguranță i-ai auzit melodiile la radio, poate de câteva ori pe zi, dar l-ai auzit vreodată live? Nici eu până de curând. Am mai văzut de câteva ori reclame la concertele pe care urma să le aibă, dar niciodată nu au coincis timpul și banii de buzunar cu data și locul concertului :) 

Asta până lunea aceasta când cei de la Berăria H ne-au invitat cu mic, cu mare la un concert cu intrare liberă pe terasa din curtea Berăriei! Și se pare că nu am fost singurul interesat. Cu câteva zile înainte toate locurile erau rezervate, așadar pe pagina de facebook a Berăriei a apărut o postare tristă pentru cei care nu au făcut rezervare din timp: SOLD OUT!

Evenimentul avea anunțată ora 19.30. Știam că nu e cazul să ne grăbim, așadar am făcut rezervare pentru ora 20.00. Bine, nu eu. Eu aș fi fost printre cei triști care nu ar mai fi prins locuri, dar un prieten prevăzător ne-a salvat și a rezervat o masă aproape de scenă.

De reținut: Deși evenimentele organizate de Berăria H au anunțată ora 19.30 sau 20.00 ca oră de începere a concertului, acesta va începe de regulă la ora 22.00. Dacă nu știi la ce să te aștepți poate fi puțin neplăcut să stai două ore așteptând să auzi un concert. Însă noi am fost pregătiți, având o companie plăcută și multe subiecte de conversație ;)

Efectele speciale au început totuși mai devreme. Lumini, sunete și o adiere plăcută de vânt au creat o atmosferă asemănătoare cu cea de la o terasă aflată la malul mării!

Asta doar pentru cei care nu au început să se îngrijoreze cu privire la furtuna prevestită de fulgerele care luminau în noapte.

Și uite așa au trecut repede cele două ore de așteptare și aplauzele anunță că Mihail a urcat pe scenă!

De la primele note ai putut să îți dai seama că Mihail, chiar are voce, nu e un artist de genul celor creați în studio. Așadar zâmbetul de bucurie și buna dispoziție caracteristică unei seri frumoase s-au instalat repede la toți cei din public. Să nu mai vorbim despre cei care se aflau chiar lângă scenă la 2 metri de Mihail și care erau în al nouălea cer!

Începe ploaia!

Foarte relaxat și degajat Mihail creează repede o legătură cu publicul său și uite așa ne punem deacord cu toții să ne mutăm în interiorul Berăriei. El trebuia să ne acompanieze mutarea cu piesele lui, însă atât timp cât nu s-a oprit din cântat, nimeni nu a plecat din ploaie. Așadar a trebuit să ia o pauză și să vină cu noi toți în interior.

Reluăm concertul, păstrând buna dispoziție!

Parcă vocea lui puternică sună și mai bine aici. Atmosfera chill, foarte confortabilă creată de Mihail prin dialogul lui deschis cu publicul ne face să ne simțim ca și cum am fi acasă la noi, în fotoliul preferat.

Și uite așa a trecut repede aproape o oră în care ne-a cântat și ne-a purtat pe ritmurile pieselor lui, unele mai vesele, dar multe mai triste. Așadar în combinație cu ora târzie, ideea de ajunge în patul care ne aștepta acasă a devenit foarte atrăgătoare. 

Și pentru că toate încercările noastre de primi un BIS nu au avut succes, poate pentru că Mihail avea un picior în ghips și nu era ziua sa cea mai bună, nu ne supărăm acum pe el, am alergat fiecare cu ce avea, pălărie, glugă sau umbrelă prin ploaie spre casă.

Cam asta a fost povestea unei seri frumoase, pe care Mihail în combinație cu efectele speciale aduse de furtună au făcut-o să fie încărcată de emoție și pe care cu siguranță nu o vom uita!

Așadar rămânem fiecare cu visurile pe care le avem... Mihail cu ale lui, noi cu ale noastre!

Să nu uităm totuși că deși oamenii admiră de obicei soarele cu capul în jos privind înspre grijile și problemele de zi cu zi, noi trebuie să îi facem din ochi ambițioși, pentru că doar așa fericirea noastră poate supraviețui!

Știe el (Mihail) ce știe!

Acele mici lucruri mari numite de oameni sentimente. Sau mai pe scurt: Lucia!

Mai ții minte acele mici lucruri mari numite de oameni sentimente?

Acele lucruri care nu se văd, nu se aud, și care de cele mai multe ori sunt păzite cu strășnicie și ascunse de privirile indiscrete ale celorlalți.

Iubire, ură, fericire, durere, pasiune, dor, liniște, remușcări, curaj, teamă, și toate celelalte care nu se pot explica în cuvinte decât prin manifestări ale lor cum ar fi fluturi în stomac, durere surdă în piept, furnicături în tot corpul. "Deşertăciune grea, voioasă jale! Haos diform de forme ideale! Avânt de plumb! Lumină, fum! Foc, Gheaţă! Bolnav, dar teafăr! Somn de-a pururi treaz! Eşti şi nu eşti." cum ar spune Shakespeare.

Sau le-ai uitat? Le-ai ascuns sub cicatricile vechi ale inimii. Le-ai aruncat în cel mai adânc și întunecat loc al ființei tale, le-ai închis cu un lacăt, iar cheia ai aruncat-o într-o mare de uitare. Deja s-a pus un strat gros de praf de rutină a vieții, de insensibilitate, de negare a faptului că odată ai simțit și tu ceva în inima-ți care a încetat demult să mai bată în adevăratul sens al cuvântului.

Atunci fugi, fugi și nu te uita înapoi, acoperă-ți urechile cât mai repede, apasă repede butonul de exit sau folosește scurtătura Alt+F4, poate mai ai o șansă. O șansă să rămâi în starea asta pe care ai muncit toată viața să o atingi, și pe care alții care odată te-au rănit te-au făcut să ți-o dorești. Starea de "nu am nevoie să simt nimic, pot trăi doar înconjurat de îngrijorările vieții mele de zi cu zi, pot trăi doar mimând iubirea sau chiar nerostind vreodată acest cuvânt străin și necunoscut." ... Fugi!

Dacă totuși nu ai asculat sfatul de mai sus și ai dat play unei piese a Luciei acum nu mai este cale de întoarcere. Fiecare notă, fiecare cuvânt din versurile ei e o lovitură adresată indiferenței și insensibilității. Vocea ei pătrunde acolo unde nu ai mai lăsat demult pe cineva să ajungă. Nimic nu poate împiedica o voce atât de puternică și sensibilă să te răscolească până când găsește cheia potrivită pentru ați deschide inima și a te face din nou să simți!

Dacă ești la un concert live al ei, precum cel pe care l-a avut în seara aceasta la Palatul Mogoșoaia împreună cu Muse Quartet, e foarte probabil ca la un moment dat să îți dai seama că ai uitat să clipești, sau că la sfârșitul unora dintre melodiile ei nu poți să aplauzi.

Pentru că nici nu mai ești acolo de fapt. Ești departe în trecutul tău amintindu-ți tot ceea ce ai simțit vreodată. Toate acele momente în care ai iubit cu toată ființa ta, sau în care ți-a fost frică să iubești. Toate acele momente în care ai plâns de bucurie sau de durere. Și probabil că va dura puțin până îți vei reveni din această stare. Dar te asigur că după aceea vei simți că ești din nou om și nu piatră. Că viața e frumoasă și că nu trebuie să fugi de ea, ci trebuie să o trăiești așa cum e ea.

Și chiar dacă uneori faptul de a simți, și de a avea sentimente adevărate și nu doar măști doare, e mult mai trist și mai dureros să nu simți nimic și să mori în tine puțin câte puțin în fiecare zi!

Așadar am descoperit și de ce muzica comercială are atât de mare succes față de ceea ce cântă Lucia. Pentru că oamenii fug, fug de orice îi face să fie din nou umani, să simtă. Și aleg să asculte muzica care le spune doar ce ar trebui să simtă și să facă și cum să se comporte și cum să se îmbrace, dar nu cum să fie oameni, cum să afle cine sunt ei înșiși, cum să se cunoască și să facă ceva pentru a deveni mai buni. Așa e mai simplu, creierul și inima intră într-un concediu fără plată, timp în care ajung să se convingă una pe cealaltă că tot ceea ce poate fi mai frumos e un ritm care sună bine și atât, fără semnificație, fără să pretindă nimic de la tine, fără să ți se pună o oglindă în față, o oglindă în care să te vezi așa cum ești, fericit sau trist, cu bune și rele, iubind, sau fiindu-ți dor să iubești, curajos și plin de speranță sau copleșit de teama de necunoscut.

Așa suntem în realitate, dacă avem puterea să ne uităm în adâncul ființei noastre, acolo unde ne-am ascuns sentimentele de restul lumii și fără să ne dăm seama chiar de noi înșine.

Și acolo ajunge Lucia, prin vocea și versurile ei.

Las-o! Dacă vrei să îți amintești de acele mici lucuri mari numite de oameni sentimente!

A fost odata ca niciodata

Așa a fost aseară la concertul Alexandrei Ușurelu împreună cu Muse Quartet. 

A fost o seară specială în care cei 150 de oameni din grădina Green Hours Jazz Cafe și-au amintit cum să se bucure de lucrurile frumoase din viață, de iubire, de muzică și de povești frumoase în care binele mereu învinge.

S-au bucurat să facă parte din această poveste frumoasă atât cei mici cât și cei mari.

Cupluri de îndrăgostiți, dar și prieteni care au împărțit bucuria de a asculta muzică bună, muzică care te face să visezi și să uiți că trăiești în mijlocul claxoanelor și al agitației de zi cu zi.

De îndată ce Alexandra și echipa ei frumoasă de prieteni au urcat pe scenă, toate grijile, problemele, sau orice alte lucruri rele au trecut și au fost înlocuite de bunătate, iubire, poezie și bucuria de a trăi și a te bucura de astfel de momente.

  

A fost ca și cum s-ar fi deschis o fereastră către o altă lume mai bună.

"Rămâi gândul cel dintâi" este noua melodie cu care Alexandra ne-a înseninat seara și pe care așteptăm cu nerăbdare să o putem asculta pe noul ei album.

  

Așa a fost aseară.

Dacă nu ați ajuns, dar vă plac poveștile, trebuie neaparat să ajungeți în seara de azi, duminică.

Alexandra mai are o poveste frumoasă și pentru voi!