Mai ții minte acele mici lucruri mari numite de oameni sentimente?
Acele lucruri care nu se văd, nu se aud, și care de cele mai multe ori sunt păzite cu strășnicie și ascunse de privirile indiscrete ale celorlalți.
Iubire, ură, fericire, durere, pasiune, dor, liniște, remușcări, curaj, teamă, și toate celelalte care nu se pot explica în cuvinte decât prin manifestări ale lor cum ar fi fluturi în stomac, durere surdă în piept, furnicături în tot corpul. "Deşertăciune grea, voioasă jale! Haos diform de forme ideale! Avânt de plumb! Lumină, fum! Foc, Gheaţă! Bolnav, dar teafăr! Somn de-a pururi treaz! Eşti şi nu eşti." cum ar spune Shakespeare.
Sau le-ai uitat? Le-ai ascuns sub cicatricile vechi ale inimii. Le-ai aruncat în cel mai adânc și întunecat loc al ființei tale, le-ai închis cu un lacăt, iar cheia ai aruncat-o într-o mare de uitare. Deja s-a pus un strat gros de praf de rutină a vieții, de insensibilitate, de negare a faptului că odată ai simțit și tu ceva în inima-ți care a încetat demult să mai bată în adevăratul sens al cuvântului.
Atunci fugi, fugi și nu te uita înapoi, acoperă-ți urechile cât mai repede, apasă repede butonul de exit sau folosește scurtătura Alt+F4, poate mai ai o șansă. O șansă să rămâi în starea asta pe care ai muncit toată viața să o atingi, și pe care alții care odată te-au rănit te-au făcut să ți-o dorești. Starea de "nu am nevoie să simt nimic, pot trăi doar înconjurat de îngrijorările vieții mele de zi cu zi, pot trăi doar mimând iubirea sau chiar nerostind vreodată acest cuvânt străin și necunoscut." ... Fugi!
Dacă totuși nu ai asculat sfatul de mai sus și ai dat play unei piese a Luciei acum nu mai este cale de întoarcere. Fiecare notă, fiecare cuvânt din versurile ei e o lovitură adresată indiferenței și insensibilității. Vocea ei pătrunde acolo unde nu ai mai lăsat demult pe cineva să ajungă. Nimic nu poate împiedica o voce atât de puternică și sensibilă să te răscolească până când găsește cheia potrivită pentru ați deschide inima și a te face din nou să simți!
Dacă ești la un concert live al ei, precum cel pe care l-a avut în seara aceasta la Palatul Mogoșoaia împreună cu Muse Quartet, e foarte probabil ca la un moment dat să îți dai seama că ai uitat să clipești, sau că la sfârșitul unora dintre melodiile ei nu poți să aplauzi.
Pentru că nici nu mai ești acolo de fapt. Ești departe în trecutul tău amintindu-ți tot ceea ce ai simțit vreodată. Toate acele momente în care ai iubit cu toată ființa ta, sau în care ți-a fost frică să iubești. Toate acele momente în care ai plâns de bucurie sau de durere. Și probabil că va dura puțin până îți vei reveni din această stare. Dar te asigur că după aceea vei simți că ești din nou om și nu piatră. Că viața e frumoasă și că nu trebuie să fugi de ea, ci trebuie să o trăiești așa cum e ea.
Și chiar dacă uneori faptul de a simți, și de a avea sentimente adevărate și nu doar măști doare, e mult mai trist și mai dureros să nu simți nimic și să mori în tine puțin câte puțin în fiecare zi!
Așadar am descoperit și de ce muzica comercială are atât de mare succes față de ceea ce cântă Lucia. Pentru că oamenii fug, fug de orice îi face să fie din nou umani, să simtă. Și aleg să asculte muzica care le spune doar ce ar trebui să simtă și să facă și cum să se comporte și cum să se îmbrace, dar nu cum să fie oameni, cum să afle cine sunt ei înșiși, cum să se cunoască și să facă ceva pentru a deveni mai buni. Așa e mai simplu, creierul și inima intră într-un concediu fără plată, timp în care ajung să se convingă una pe cealaltă că tot ceea ce poate fi mai frumos e un ritm care sună bine și atât, fără semnificație, fără să pretindă nimic de la tine, fără să ți se pună o oglindă în față, o oglindă în care să te vezi așa cum ești, fericit sau trist, cu bune și rele, iubind, sau fiindu-ți dor să iubești, curajos și plin de speranță sau copleșit de teama de necunoscut.
Așa suntem în realitate, dacă avem puterea să ne uităm în adâncul ființei noastre, acolo unde ne-am ascuns sentimentele de restul lumii și fără să ne dăm seama chiar de noi înșine.
Și acolo ajunge Lucia, prin vocea și versurile ei.
Las-o! Dacă vrei să îți amintești de acele mici lucuri mari numite de oameni sentimente!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu