"La poarta unei cetati stătea un bătran preot. Într-o zi vine un călător din altă cetate, care se oprește, îi da bună-ziua și il intreabă pe bătran:
- Cum sunt oamenii din această cetate?
Bătrânul tăcu un moment, după care îi raspunse cu o întrebare:
- Dar cum sunt oamenii acolo de unde vii dumneata?
Acesta, avu un moment de ezitare după care începu:
- Păi cum să fie, sunt oameni foarte răi, leneși, rău-voitori, hrăpăreți...
Bătrânul dădu din cap în semn ca ințelesese:
- Păi fiule, cum sa-ți spun eu, așa sunt și cei de aici, după care călătorul plecă.
A doua zi, sosi un alt călător care îi puse bătrânului aceeași întrebare, iar acesta încerca să-l iscodeasca despre oamenii locului de unde venea drumețul:
- Păi oamenii locului sunt tare buni, iubitori, generoși, plini de viață..., la care batranul înțelept, zâmbind îi spuse:
- Păi așa sunt și cei de aici, după care drumețul își văzu de drum mai departe.
Un negustor, care era prin apropiere și ascultase cu atenție dialogul bătrânului cu cei doi călători, se apropie de bătrân și îi spuse:
- Am auzit din întamplare convorbirile matale cu cei doi drumeți. De ce ai zis într-o zi că oamenii de aici sunt toți răi, iar a doua zi, că sunt toți buni?
- Fiule, spuse bătrânul, bunătatea, iubirea și frumusețea nu le gasești, ci le duci cu tine. Dacă primul calător nu vedea decât rău împrejurul lui, atunci tot asta va vedea și aici; iar dacă al doilea călator îi vorbea de bine pe cei din jur, așa va face și aici.
Cum am descoperit eu această cetate a Iași-ului cu ocazia călătoriei din august 2016? O cetate plină de culoare, elegantă, cochetă, și foarte chill, dacă mi se permite să folosesc acest cuvânt care îi descrie atât de bine și pe locuitorii acesteia. Oameni care nu se iau prea în serios, ci se bucură de fiecare clipă frumoasă, oameni simpli care pun suflet în ceea ce fac și cărora le pasă de ceilalți oameni din jurul lor. O cetate verde în care la orice pas te lovești de istorie, artă și lucruri care încântă privirea! Cum să nu fie dragoste la prima vedere? Dar haideți să o luăm cu începutul.
Piața Unirii, Palatul Culturii, Teatrul Național... Nuuu!
Mai la început...
Cam așa, pe la ora 5.30 dimineața când am deschis ochii știind că mă așteaptă o zi plină de lucruri, oameni și aventuri noi, într-un loc în care pașii nu mi-au mai ajuns vreodată, deși în inima mea ascundeam de mult timp dorința aceasta.
5.45 A.M. I am ready for adventure! Or at least I think I am...
Orice călătorie are un început, și începutul nu întotdeauna e ceva nemaipomenit de special, ci poate fi ceva extrem de banal precum o cartelă de călătorii Metrorex.
Apropo, sper să nu vă plictisesc prea tare. Dar dacă vreți să știți strict doar ceea ce se poate vizita în Iași sunt multe articole pe Google despre asta, cu 5, 10 sau câte puncte interesante vreți să vizitați. În articolul acesta voi descrie cum am gustat eu această experiență. Și pentru a transmite cel puțin într-o mică măsură cum a fost cu adevărat această zi superbă trebuie povestite toate detaliile, sau aproape toate, pentru că de cele mai multe ori, adică întotdeauna :) , nu destinația e cea care contează, sau cea care schimbă ceva în sufletul tău și care rămâne pentru totdeauna printre amintiri, ci călătoria de la început și până la sfârșitul acesteia.
Întrebare: De ce metroul e un loc atât de trist? Și de ce fețele tuturor sunt atât de posomorâte? Oare pentru că nu ne place sub pământ? Sau pentru că nu ne place destinația înspre care ne duce atât de repede trenul acesta metalic și rece? Așadar am încercat să nu zâmbesc nici eu, ca să nu par un ciudat, deși eram atât de entuziasmat de ziua care îmi stătea în față! :)
Lăsăm în urmă și clădirile de sticlă care îi țin zi de zi în captivitate pe acei nefericiți care își petrec o viață în aceleași scaune, de la aceleași birouri și în fața acelorași monitoare fără să își permită să vadă mai departe de linia orizontului unde totul parcă le pare prea departe.
Și fără să ne dăm seama în puțin peste o oră am schimbat deja 3 mijloace de transport și putem servi micul dejun la aproape 10.000 de metri altitudine, undeva deasupra norilor.
Mic dejun pregătit bineînțeles de cei de la Blue Air și oferit cu generozitate tuturor pasagerilor.
Revista Blue îmi face cu ochiul! Ce să vezi, în numărul din luna aceasta un articol este numai și numai despre Iași. Deja parcă simțeam că mă plimb pe străduțele liniștite din oraș, printre anticariate cu cărți vechi și pline de povești, ale lor, dar și ale celor care le-au răsfoit paginile de-a lungul anilor.
Peste mai puțin de 30 de minute, ne pregătim de aterizare.
And here I am!
Autobuzul de pe linia 50 care circulă de la aeroport înspre centrul orașului mă aștepta. Pe mine și încă un tată cu o fetiță și un băiețel care era nespus de încântat că a ajuns la Iași. Cred că el e singurul care înțeleagea ce simțeam și eu în acele momente. Cumpăr un bilet. Și mă cuprinde nostalgia ținând în mână un bilet adevărat de autobuz, un bilet din hârtie. :D
Soare, lumină, aer curat și un parfum... nu de tei, pentru că am ajuns prea târziu pentru a prinde teii înfloriți, ci un parfum dulceag, Paco Rabanne a cărui mireasmă rămăsese în aer în urma unei doamne elegante cu pălărie.
Drumul de la aeroport te poartă printr-o pădure umbroasă, parcă ai ajuns într-o stațiune undeva la munte. Pe dreapta, o piscină cu apă albastră și umbreluțe. Oare mai sunt în România?
Și am ajuns în oraș! Ca să mă hotărăsc la ce stație cobor mă iau după grupul din fața mea format din tatăl și cei doi copilași care descopereau la fel ca mine un loc cu totul nou pentru ei. Tatăl merge în fața autobuzului și întreabă șoferul cum să ajungă în centru, deci se pare că avem aceeași destinație.
Coborâm la Stația Independenței. Aici Statuia Independeței aduce dovezi trecătorilor precum că în 1877 Statul Român și-a câștigat independența față de Imperiul Otoman. Nicolae Ceaușescu a avut grijă ca pentru împlinirea a 100 de ani de la acest eveniment să fie realizate 7 monumente precum cel amplasat în Piața Independenței din Iași. Acesta reprezintă o femeie care simbolizează independența. Acum se explică multe! :))
Pe laturile monumentului sunt înfățișate scene precum Chemarea poporului la arme, Cucerirea redutei Plevna, Capitularea armatei turcești, Trecerea Dunării, Proclamarea Independenței și Marea biruință a drapelelor românești, precum și textul amplasat în partea din față a soclului: "Independența e suma vieții noastre istorice. M. Eminescu".
Apropo, sper să nu vă plictisesc prea tare. Dar dacă vreți să știți strict doar ceea ce se poate vizita în Iași sunt multe articole pe Google despre asta, cu 5, 10 sau câte puncte interesante vreți să vizitați. În articolul acesta voi descrie cum am gustat eu această experiență. Și pentru a transmite cel puțin într-o mică măsură cum a fost cu adevărat această zi superbă trebuie povestite toate detaliile, sau aproape toate, pentru că de cele mai multe ori, adică întotdeauna :) , nu destinația e cea care contează, sau cea care schimbă ceva în sufletul tău și care rămâne pentru totdeauna printre amintiri, ci călătoria de la început și până la sfârșitul acesteia.
Întrebare: De ce metroul e un loc atât de trist? Și de ce fețele tuturor sunt atât de posomorâte? Oare pentru că nu ne place sub pământ? Sau pentru că nu ne place destinația înspre care ne duce atât de repede trenul acesta metalic și rece? Așadar am încercat să nu zâmbesc nici eu, ca să nu par un ciudat, deși eram atât de entuziasmat de ziua care îmi stătea în față! :)
Lăsăm în urmă și clădirile de sticlă care îi țin zi de zi în captivitate pe acei nefericiți care își petrec o viață în aceleași scaune, de la aceleași birouri și în fața acelorași monitoare fără să își permită să vadă mai departe de linia orizontului unde totul parcă le pare prea departe.
Și fără să ne dăm seama în puțin peste o oră am schimbat deja 3 mijloace de transport și putem servi micul dejun la aproape 10.000 de metri altitudine, undeva deasupra norilor.
Mic dejun pregătit bineînțeles de cei de la Blue Air și oferit cu generozitate tuturor pasagerilor.
Revista Blue îmi face cu ochiul! Ce să vezi, în numărul din luna aceasta un articol este numai și numai despre Iași. Deja parcă simțeam că mă plimb pe străduțele liniștite din oraș, printre anticariate cu cărți vechi și pline de povești, ale lor, dar și ale celor care le-au răsfoit paginile de-a lungul anilor.
Peste mai puțin de 30 de minute, ne pregătim de aterizare.
And here I am!
Autobuzul de pe linia 50 care circulă de la aeroport înspre centrul orașului mă aștepta. Pe mine și încă un tată cu o fetiță și un băiețel care era nespus de încântat că a ajuns la Iași. Cred că el e singurul care înțeleagea ce simțeam și eu în acele momente. Cumpăr un bilet. Și mă cuprinde nostalgia ținând în mână un bilet adevărat de autobuz, un bilet din hârtie. :D
Soare, lumină, aer curat și un parfum... nu de tei, pentru că am ajuns prea târziu pentru a prinde teii înfloriți, ci un parfum dulceag, Paco Rabanne a cărui mireasmă rămăsese în aer în urma unei doamne elegante cu pălărie.
Drumul de la aeroport te poartă printr-o pădure umbroasă, parcă ai ajuns într-o stațiune undeva la munte. Pe dreapta, o piscină cu apă albastră și umbreluțe. Oare mai sunt în România?
Și am ajuns în oraș! Ca să mă hotărăsc la ce stație cobor mă iau după grupul din fața mea format din tatăl și cei doi copilași care descopereau la fel ca mine un loc cu totul nou pentru ei. Tatăl merge în fața autobuzului și întreabă șoferul cum să ajungă în centru, deci se pare că avem aceeași destinație.
Coborâm la Stația Independenței. Aici Statuia Independeței aduce dovezi trecătorilor precum că în 1877 Statul Român și-a câștigat independența față de Imperiul Otoman. Nicolae Ceaușescu a avut grijă ca pentru împlinirea a 100 de ani de la acest eveniment să fie realizate 7 monumente precum cel amplasat în Piața Independenței din Iași. Acesta reprezintă o femeie care simbolizează independența. Acum se explică multe! :))
Mai mergem puțin și ajungem în Piața Unirii. Aici s-a jucat pentru prima dată Hora Unirii, la 24 ianuarie 1859, cu prilejul unirii principatelor Moldova şi Ţara Românească.
Neavând cu cine să joc o horă, sau mai bine zis pe cine să calc pe picioare încercând să joc și eu în horă, mă mulțumesc să le fac poze sutelor de porumbei care se adună aici în jurul statuii lui Alexandru Ioan Cuza pentru a se bucura de semințele aruncate de oamenii care știu să ia viața încet și să trăiască micile bucurii ale vieții, care nu costă nimic și nu pretind decât să lași pentru un moment toate grijile și problemele la o parte.
Aici se află și Hotelul Unirii care pentru zeci de ani a fost cea mai înaltă clădire din Iași având 58 de metri înălțime. Ne vom întoarce aici pentru a descoperi priveliștea extraordinară de la etajul 13 unde se află Restaurantul Panoramic.
Rămânem la capitolul Hoteluri și tot în Piața Unirii avem o bijuterie cu influențe neoclasice creată în 1882 de faimosul inginer Gustave Eiffel, cu 7 ani înainte de a realiza Turnul Eiffel din Paris. Acest hotel de o eleganță desăvârșită poartă numele de Hotelul Traian.
Puteți profita de momente plăcute dar și gustoase în acest loc istoric prin care au trecut sute de personaje importante ale lumii precum președinți, scriitori, actori și mulți alții, în fiecare zi din timpul săptămânii, servind un Bussiness Lunch cu doar 25 lei/meniu.
Pornim pe strada Ștefan cel Mare, un bulevard cochet și colorat pe care ne lovim la tot pasul de cafenele care te îmbie care mai de care cu arome de boabe de cafea proaspăt măcinate.
Pe partea dreaptă apare un alt monument istoric extraordinar de frumos. Mă apropii și încep să îmi amintesc din pozele care le-am văzut când mă pregăteam de excursie. Este Teatrul Național Vasile Alecsandri, primul teatru național din țară. În prezent acesta găzduiește și Opera Națională Iași.
Rămânem la capitolul Hoteluri și tot în Piața Unirii avem o bijuterie cu influențe neoclasice creată în 1882 de faimosul inginer Gustave Eiffel, cu 7 ani înainte de a realiza Turnul Eiffel din Paris. Acest hotel de o eleganță desăvârșită poartă numele de Hotelul Traian.
Puteți profita de momente plăcute dar și gustoase în acest loc istoric prin care au trecut sute de personaje importante ale lumii precum președinți, scriitori, actori și mulți alții, în fiecare zi din timpul săptămânii, servind un Bussiness Lunch cu doar 25 lei/meniu.
Pornim pe strada Ștefan cel Mare, un bulevard cochet și colorat pe care ne lovim la tot pasul de cafenele care te îmbie care mai de care cu arome de boabe de cafea proaspăt măcinate.
Din păcate nu am reușit să vizitez interiorul acestuia, însă data viitoare când voi ajunge în zonă voi avea grijă să am și bilete la un spectacol.
În capătul acestui bulevard se înalță mândru Palatul Culturii. Însă înainte de a ajunge la el dăm de Casa Dosoftei, sau Casa cu Arcade cum mai este ea numită. Au existat ipoteze precum că aceasta ar fi fost reședința mitropolitului Dosoftei Barilă sau că aici ar fi funcționat, între anii 1679 și 1686, prima tiparniță din Moldova, însă adevărul e că nu se cunoaște exact perioada în care a fost construită și nici care a fost prima întrebuințare a acesteia. Cert este că are o arhitectură deosebită și că după renovare aceasta a fost transformată în muzeu și găzduiește secția de literatură veche a Muzeului Literaturii Române din Iași.
Și iată-ne ajunși la cel mai important punct de atracție al orașului Iași: Palatul Culturii.
Construit de-a lungul a două decenii între 1906 și 1925 acest palat în stil neogotic se înalță pe locul în care a fost construit la începutul secolului al XIX-lea de către prințul Alexandru Moruzi Palatul Domnesc.
Astăzi, Palatul Culturii este sediul Complexului Muzeal Național „Moldova”, ce cuprinde Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul Etnografic al Moldovei , Muzeul de Artă, Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”, precum și Centrul de Conservare-Restaurare a Patrimoniului Cultural.
Prețul pentru vizitarea tuturor celor 4 muzee este de 40 de lei, dar se poate opta și pentru vizitarea doar a unuia dintre muzee, sau a ceasului din Turnul Palatului.
În 2012 în vecinătatea Palatului a fost inaugurat un complex urbanistic, denumit sugestiv Palas, care înglobează un parc de 50.000 mp amplasat pe locul fostelor grădini ale Curții Domnești.
Un loc perfect pentru o plimbare liniștită indiferent că e luni, marți sau weekend. Pentru că în fiecare zi avem nevoie de o clipă pentru noi înșine și e atât de important să nu uităm să ne-o rezervăm. Și vom vedea că atunci când ne vom întoarce la problemele noastre de peste zi, acestea nu vor mai părea atât de întunecate și înfricoșătoare.
În acest complex regăsim și câteva terase care te fac să te simți într-o altă lume!
Tot în acest complex urbanistic rafinat și elegant tronează și un Palas Mall, bineînțeles. Căci după atâta plimbare ni se mai face și foame, așadar putem opri puțin la unul dintre restaurantele cu specific italian, libanez, mediteranean sau chinezesc pentru a ne răsfăța și papilele gustative.
Iar mai târziu putem să petrecem o seară frumoasă într-un Pub cum numai pe străzile pline de viață ale Londrei mai găsești, ascultând un concert live de Jazz precum cel anunțat pentru seara de 1 septembrie pe pagina de Facebook The Trumpets cu Viorica Pintilie Jazz Band.
Ne întoarcem în zona pietonală a bulevardului Ștefan cel Mare.
Dacă vă place să vizitați edificii religioase, Iași-ul are în ofertă biserici de toate culorile, formele și dimensiunile posibile. Eu nu am fost curios să le vizitez, dar aceasta mi-a captat atenția.
De ce? Pe lângă arhitectura cu influențe bizantine toate laturile sunt îmbrăcate în decorațiuni sculptate, precum o dantelă elegantă. Aceasta a fost construită între anii 1637-1639 de către Voievodul Vasile Lupu și servește astăzi ca mănăstire.
Mai mergem puțin și pe partea dreaptă descoperim un Palat sfios care se ascunde după copacii înverziți. Ne apropiem și observăm că acesta este chiar sediul Primăriei Municipiului Iași.
Nu este deschis publicului larg, însă poate fi vizitat cu ocazia evenimentelor organizate deseori de către Consiliul Local. Evenimente precum expoziția de pictură a unui tânăr care a avut vernisajul cu câteva zile înainte să ajung eu în vizită.
În această Sală de Consiliu a Primăriei s-a întrunit în 1918 Consiliul de Război al României.
Ne luăm rămas bun de la Ghid și de la acest Palat deosebit al Moldovei și pornim în căutarea altor locuri istorice, dar cu o istorie mult mai pașnică. Așa trecem de la război la prietenie.
Și nu orice prietenie ci una foarte puternică precum cea care s-a legat sub acoperișul Casei Bolta Rece de pe strada Rece nr. 10 din Iași, între Mihai Eminescu și Ion Creangă.
Prima mențiune documentare a Casei Bolta Rece apare în 17 ianuarie 1786. Această casă cu prispă, tradițional moldovenească a găzduit în salonul său nenumărate întruniri ale membrilor societății Junimea. Aici s-au întâlnit pentru prima oară și Mihai Eminescu cu Ion Creangă și și-au petrecut nenumărate ore unul în compania celuilalt, fapt rămas în amintire și astăzi, dovadă fiind cele două portrete alăturate pe care oricine le poate observa imediat ce pășește în salonul acestei case.
La subsol găsim amenajată foarte frumos crama care adăpostea odată în butoaie de stejar licoarea prețioasă obținută prin miracolul care transformă roadele viței de vie de pe Dealurile Moldovei în vin aromat, parfumat și viu colorat.
Dar cel mai plăcut este să stai pe prispă și să admiri Vila Sonet de peste drum care este în prezent Casă Memorială a părintelui sonetului românesc, poetul Mihai Codreanu.
Dacă vrei să guști ceva ce probabil nu ai mai gustat vreodată te sfătuiesc să încerci și cafeaua arăbească cu condimente aromate cum ar fi cardamomul de la micuța cafenea pe care o găsești pe strada Mihai Eminescu, pe partea stângă, chiar înainte să ajungi în Bulevardul Independenței. Cu siguranță te va trezi din melancolia poeziilor și vei putea să continui în forță turul orașului.
Trecem pe lângă Muzeul de Istorie Naturală care chiar ajunge încet, încet să devină una cu natura....la propriu.
Și acum ne pierdem pe străduțe savurând clipa, culorile, liniștea și atmosfera de vacanță care ne înconjoară și ne îmbată cu aroma ei.
Fără să ne dăm seama când și cum, ajungem într-un alt loc în care o personalitate șarmantă și populară a Iași-ului adună visuri, povești și istorie.
Pe strada Alexandru Lăpușneanu, renumită pentru multitudinea de anticariate există acest loc special numit Galeriile Anticariat Dumitru I. Grumăzescu.
Nu vă voi spune prea multe despre acest loc. Rămâne să îl descoperiți voi. Iar dacă îl veți găsi pe dl. Grumăzescu și veți sta la povești cu el, vă garantez că nu veți mai putea să vă dezlipiți de el și de poveștile lui captivante.
M-am regăsit aici chiar și pe mine, deși nu știam să am vre-o valoare artistică sau istorică demnă de un astfel de loc! :))
Ne întoarcem în zona pietonală a bulevardului Ștefan cel Mare.
Dacă vă place să vizitați edificii religioase, Iași-ul are în ofertă biserici de toate culorile, formele și dimensiunile posibile. Eu nu am fost curios să le vizitez, dar aceasta mi-a captat atenția.
De ce? Pe lângă arhitectura cu influențe bizantine toate laturile sunt îmbrăcate în decorațiuni sculptate, precum o dantelă elegantă. Aceasta a fost construită între anii 1637-1639 de către Voievodul Vasile Lupu și servește astăzi ca mănăstire.
Mai mergem puțin și pe partea dreaptă descoperim un Palat sfios care se ascunde după copacii înverziți. Ne apropiem și observăm că acesta este chiar sediul Primăriei Municipiului Iași.
Palatul Roznovanu a fost construit la sfârșitul secolului al XVIII-lea și a servit ca reședință a familiei Rosetti Roznovanu o puternică și influentă familie din Moldova. A jucat de-a lungul timpului un rol istoric important fiind chiar și reședință temporară a familiei regale, Regele Ferdinand I având un timp cabinetul în locul în care astăzi se află biroul Primarului.
Nu este deschis publicului larg, însă poate fi vizitat cu ocazia evenimentelor organizate deseori de către Consiliul Local. Evenimente precum expoziția de pictură a unui tânăr care a avut vernisajul cu câteva zile înainte să ajung eu în vizită.
Dar chiar dacă nu nimeriți aici atunci când sunt organizate evenimente publice nu vă sfiiți să intrați în Primărie pe intrarea din partea dreaptă a clădirii și să întrebați dacă puteți vizita interiorul Palatului.
Așa am procedat eu și plin de amabilitate gardianul de la intrare m-a condus în Palat, unde o doamnă drăguță de la Primărie mi-a fost ghid explicându-mi istoria Palatului și multe detalii interesante. Am primit chiar și o carte poștală cu Palatul Roznovanu și o hartă a Iași-ului. De când nu mai ținusem în mână o hartă adevărată! :)
Astfel am aflat și că orașul Iași este înfrățit cu orașul Xian din China care i-a făcut Primăriei cadou acest general de teracotă. Armata de Teracotă din China veche de peste 2200 de ani este considerată cea de a 8-a Minune a Lumii și este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din China.
În această Sală de Consiliu a Primăriei s-a întrunit în 1918 Consiliul de Război al României.
Ne luăm rămas bun de la Ghid și de la acest Palat deosebit al Moldovei și pornim în căutarea altor locuri istorice, dar cu o istorie mult mai pașnică. Așa trecem de la război la prietenie.
Și nu orice prietenie ci una foarte puternică precum cea care s-a legat sub acoperișul Casei Bolta Rece de pe strada Rece nr. 10 din Iași, între Mihai Eminescu și Ion Creangă.
Prima mențiune documentare a Casei Bolta Rece apare în 17 ianuarie 1786. Această casă cu prispă, tradițional moldovenească a găzduit în salonul său nenumărate întruniri ale membrilor societății Junimea. Aici s-au întâlnit pentru prima oară și Mihai Eminescu cu Ion Creangă și și-au petrecut nenumărate ore unul în compania celuilalt, fapt rămas în amintire și astăzi, dovadă fiind cele două portrete alăturate pe care oricine le poate observa imediat ce pășește în salonul acestei case.
La subsol găsim amenajată foarte frumos crama care adăpostea odată în butoaie de stejar licoarea prețioasă obținută prin miracolul care transformă roadele viței de vie de pe Dealurile Moldovei în vin aromat, parfumat și viu colorat.
Dar cel mai plăcut este să stai pe prispă și să admiri Vila Sonet de peste drum care este în prezent Casă Memorială a părintelui sonetului românesc, poetul Mihai Codreanu.
Ne despărțim cu greu și de acest loc în care dacă îți folosești imaginația chiar poți simți că stai la masă cu Mihai Eminescu care îți povestește povestea tristă a vieții lui, și la plecare aruncăm o privire mai îndeaprope Vilei Sonet, o clădire construită în stil specific românesc.
Dacă vrei să guști ceva ce probabil nu ai mai gustat vreodată te sfătuiesc să încerci și cafeaua arăbească cu condimente aromate cum ar fi cardamomul de la micuța cafenea pe care o găsești pe strada Mihai Eminescu, pe partea stângă, chiar înainte să ajungi în Bulevardul Independenței. Cu siguranță te va trezi din melancolia poeziilor și vei putea să continui în forță turul orașului.
Trecem pe lângă Muzeul de Istorie Naturală care chiar ajunge încet, încet să devină una cu natura....la propriu.
Și acum ne pierdem pe străduțe savurând clipa, culorile, liniștea și atmosfera de vacanță care ne înconjoară și ne îmbată cu aroma ei.
Fără să ne dăm seama când și cum, ajungem într-un alt loc în care o personalitate șarmantă și populară a Iași-ului adună visuri, povești și istorie.
Pe strada Alexandru Lăpușneanu, renumită pentru multitudinea de anticariate există acest loc special numit Galeriile Anticariat Dumitru I. Grumăzescu.
Nu vă voi spune prea multe despre acest loc. Rămâne să îl descoperiți voi. Iar dacă îl veți găsi pe dl. Grumăzescu și veți sta la povești cu el, vă garantez că nu veți mai putea să vă dezlipiți de el și de poveștile lui captivante.
M-am regăsit aici chiar și pe mine, deși nu știam să am vre-o valoare artistică sau istorică demnă de un astfel de loc! :))
Tot în zonă vom descoperi și Casa Catargiu.
Între 1859-1862 a fost reședința domnească a primului domnitor al Principatelor Unite - Alexandru Ioan Cuza iar între anii 1916-1919, devine reședință a regelui Ferdinand.
Astăzi adăpostește Muzeul Unirii unde sunt expuse piese de istorie ce evocă Revoluția de la 1848 și Unirea Moldovei cu Țara Românească din 1859.
Dovadă acestui fapt stă chiar imensa Sală a Pașilor Pierduți pe care o vei descoperi imediat ce pășești în interiorul Palatului. Picturi cu o puternică încărcătură simbolistică te vor vrăji cu un albastru cosmic care înglobează miile de visuri și speranțe, tinerețea, poezia și romantismul caracteristic tinerilor care își oferă unii dintre cei mai frumoși ani ai vieții instruirii, în speranța că prin ceea ce fac vor putea schimba ceva în viața lor și poate în viața celor din jurul lor.
Dar totuși, să nu uităm că această sală se numește Sala Pașilor Pierduți...
Sala Pașilor Pierduți poate fi vizitată gratuit în intervalul orar de funcționare a Universității.
Construită în stil clasic, baroc aceasta se distinge prin eleganță și frumusețe. De-a lungul timpului a avut o istorie zbuciumată, fiind distrusă în timpul războiului și mai apoi reconstruită. În prezent, în Aula Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași se suțin o serie de evenimente și manifestări festive, conferințe și cursuri festive.
După ce am admirat atâtea Palate trecem la ceva mai verde cum ar fi Parcul Copou, cel mai vechi parc din Iași, situat pe dealul Copoului.
Acesta găzduiește celebrul Tei al lui Eminescu care are vârsta de aproape 500 de ani. Gârbovit de vreme și trecând prin mai multe "probleme de sănătate" este aproape un miracol faptul că an de an acesta înflorește încă și își împrăștie aroma florilor peste îndrăgostiții din parc amintind de vremea când sub același tei se plimbau Mihai Eminescu și Veronica Micle.
Tot aici găsim o statuie a lui Mihai Eminescu însoțită de un citat al poetului din poezia "Dorință".
"Fruntea albă-n părul galben
Pe-al meu braţ încet s-o culci,
Lăsând pradă gurii mele
Ale tale buze dulci...
Vom visa un vis ferice,
Îngâna-ne-vor c-un cânt
Singuratece izvoare,
Blânda batere de vânt;
Adormind de armonia
Codrului bătut de gânduri,
Flori de tei deasupra noastră
Or să cadă rânduri-rânduri."
Prin preajmă îl vedem și pe Ion Creangă care veghează asupra gândurilor mult prea visătoare și romantice ale prietenului său.
Ne luăm rămas bun de la cei care ne-au încântat copilăria cu povești și amintiri frumoase ale năzdrăvăniilor care acum par desprinse parcă din altă lume, dar și tinerețea cu versuri care vibrau în același ritm cu ritmul inimilor noastre îndrăgostite și ajungem într-un alt loc de o frumusețe neasemuită. Grădina Botanică „Anastasie Fătu” care este cea mai veche grădină botanică din România.
Deși nu am nimerit cel mai bun moment pentru a o vizita, cred că atunci când sunt înfloriți trandafirii parfumul și culoarea lor te lasă fără cuvinte, dar chiar și așa o plimbare prin grădina colorată și liniștită va fi mai mult decât suficientă pentru ați recăpăta și tu liniștea și pentru a te încărca cu energie pentru o săptămână întreagă de task-uri și probleme de rezolvat la birou.
Acum după ce ne-am luat porția bine meritată de aer curat revenim în Piața Unirii unde putem admira de sus acest oraș minunat.
Așadar urcăm la etajul 13 al Hotelulului Unirea unde găsim restaurantul Panoramic. De aici putem admira orașul întins pe cele șapte coline.
Iată cum descrie acest eveniment cronicarul Grigore Ureche: "umblându păstorii de la Ardeal, ce să chiiamă Maramoroș, în munți cu dobitoacile, au dat de o hiară ce să chiamă buor și după multă goană ce o au gonit-o prin munți cu dulăi, o au scos la șesul apei Moldovei. Acolea fiindu și hiara obosită, au ucis-o la locul unde să chiamă acum Buorénii, daca s-au discălicat sat. Și hierul țării sau pecetea cap de buor să însemnează. Și cățeaoa cu care au gonit fiara acéia au crăpat, pre carea o au chiemat-o Molda, iară apei de pre numele cățélii Moldii, i-au zis Molda, sau cumu-i zic unii, Moldova. Ajijdirea și țării, dipre numele apei i-au pus numele Moldova."
Nu știm dacă aceasta este povestea adevărată a numelul regiunii, însă ne place să ne amintim de curajul acestui suflet ce reflectă curajul oamenilor care locuiesc aici.
Cam așa s-a scurs timpul unei zile de vară, o zi oarecare pentru cei mai mulți dintre oameni, dar o zi în care pentru mine parcă timpul a stat în loc lăsându-mă să traversez în voie secole de istorie. A fost ca și cum am făcut o călătorie în timp, în trecuturile demult apuse care au contribuit la ceea ce suntem astăzi.
Și-am încălecat pe o șa, și v-am spus povestea așa!
Continuăm turul nostru pe Bulevardul Carol I și ajungem la Palatul Universitar construit între anii 1893 și 1897. Acesta este locul în care se țin de peste 150 de ani cursurile celei mai vechi Universități din România, Universitatea Alexandru Ioan Cuza. Un loc care se alimentează an de an cu visurile miilor de studenților care îi trec pragul.
Dovadă acestui fapt stă chiar imensa Sală a Pașilor Pierduți pe care o vei descoperi imediat ce pășești în interiorul Palatului. Picturi cu o puternică încărcătură simbolistică te vor vrăji cu un albastru cosmic care înglobează miile de visuri și speranțe, tinerețea, poezia și romantismul caracteristic tinerilor care își oferă unii dintre cei mai frumoși ani ai vieții instruirii, în speranța că prin ceea ce fac vor putea schimba ceva în viața lor și poate în viața celor din jurul lor.
Dar totuși, să nu uităm că această sală se numește Sala Pașilor Pierduți...
Sala Pașilor Pierduți poate fi vizitată gratuit în intervalul orar de funcționare a Universității.
O altă parte impresionantă a Palatului o constituie Aula Universităţii Tehnice "Gheorghe Asachi".
Pentru acces va trebui să nimerești într-un moment în care aceasta nu este folosită și să apelezi la amabilitatea gardianului de la intrare. Merită din plin!
Construită în stil clasic, baroc aceasta se distinge prin eleganță și frumusețe. De-a lungul timpului a avut o istorie zbuciumată, fiind distrusă în timpul războiului și mai apoi reconstruită. În prezent, în Aula Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași se suțin o serie de evenimente și manifestări festive, conferințe și cursuri festive.
După ce am admirat atâtea Palate trecem la ceva mai verde cum ar fi Parcul Copou, cel mai vechi parc din Iași, situat pe dealul Copoului.
Acesta găzduiește celebrul Tei al lui Eminescu care are vârsta de aproape 500 de ani. Gârbovit de vreme și trecând prin mai multe "probleme de sănătate" este aproape un miracol faptul că an de an acesta înflorește încă și își împrăștie aroma florilor peste îndrăgostiții din parc amintind de vremea când sub același tei se plimbau Mihai Eminescu și Veronica Micle.
Tot aici găsim o statuie a lui Mihai Eminescu însoțită de un citat al poetului din poezia "Dorință".
"Fruntea albă-n părul galben
Pe-al meu braţ încet s-o culci,
Lăsând pradă gurii mele
Ale tale buze dulci...
Vom visa un vis ferice,
Îngâna-ne-vor c-un cânt
Singuratece izvoare,
Blânda batere de vânt;
Adormind de armonia
Codrului bătut de gânduri,
Flori de tei deasupra noastră
Or să cadă rânduri-rânduri."
Prin preajmă îl vedem și pe Ion Creangă care veghează asupra gândurilor mult prea visătoare și romantice ale prietenului său.
Ne luăm rămas bun de la cei care ne-au încântat copilăria cu povești și amintiri frumoase ale năzdrăvăniilor care acum par desprinse parcă din altă lume, dar și tinerețea cu versuri care vibrau în același ritm cu ritmul inimilor noastre îndrăgostite și ajungem într-un alt loc de o frumusețe neasemuită. Grădina Botanică „Anastasie Fătu” care este cea mai veche grădină botanică din România.
Deși nu am nimerit cel mai bun moment pentru a o vizita, cred că atunci când sunt înfloriți trandafirii parfumul și culoarea lor te lasă fără cuvinte, dar chiar și așa o plimbare prin grădina colorată și liniștită va fi mai mult decât suficientă pentru ați recăpăta și tu liniștea și pentru a te încărca cu energie pentru o săptămână întreagă de task-uri și probleme de rezolvat la birou.
Acum după ce ne-am luat porția bine meritată de aer curat revenim în Piața Unirii unde putem admira de sus acest oraș minunat.
Așadar urcăm la etajul 13 al Hotelulului Unirea unde găsim restaurantul Panoramic. De aici putem admira orașul întins pe cele șapte coline.
De sus putem afla o ultimă poveste interesantă a Moldovei. În partea stângă a imaginii de mai jos se poate observa ilustrată prin mozaic legenda provenienței numelui regiunii Moldova.
Iată cum descrie acest eveniment cronicarul Grigore Ureche: "umblându păstorii de la Ardeal, ce să chiiamă Maramoroș, în munți cu dobitoacile, au dat de o hiară ce să chiamă buor și după multă goană ce o au gonit-o prin munți cu dulăi, o au scos la șesul apei Moldovei. Acolea fiindu și hiara obosită, au ucis-o la locul unde să chiamă acum Buorénii, daca s-au discălicat sat. Și hierul țării sau pecetea cap de buor să însemnează. Și cățeaoa cu care au gonit fiara acéia au crăpat, pre carea o au chiemat-o Molda, iară apei de pre numele cățélii Moldii, i-au zis Molda, sau cumu-i zic unii, Moldova. Ajijdirea și țării, dipre numele apei i-au pus numele Moldova."
Nu știm dacă aceasta este povestea adevărată a numelul regiunii, însă ne place să ne amintim de curajul acestui suflet ce reflectă curajul oamenilor care locuiesc aici.
Cam așa s-a scurs timpul unei zile de vară, o zi oarecare pentru cei mai mulți dintre oameni, dar o zi în care pentru mine parcă timpul a stat în loc lăsându-mă să traversez în voie secole de istorie. A fost ca și cum am făcut o călătorie în timp, în trecuturile demult apuse care au contribuit la ceea ce suntem astăzi.
Și-am încălecat pe o șa, și v-am spus povestea așa!
Am adormit cu gândul la poveștile secrete, neștiute decât de pereții Palatelor care au văzut atâtea de-a lungul anilor, m-am visat stând pe o bancă în parcul de pe Dealul Copoului și întrebându-mă care este subiectul discuției înfocate a celor doi bărbați din fața mea care par a fi atât de diferiți de toți oamenii obișnuiți. Și m-am trezit în momentul în care bourul fugărit se prăbușea în apele învolburate ale râului care urma să se numească Moldova.
Peste mai puțin de două ore urma să încep o nouă săptămână agitată în orașul sufocat de aglomerație și claxoane. Vă las pe voi să ghiciți care este acesta.
Ar trebui scris un roman pentru a vorbi despre tot ce înseamnă orașul Iași și oamenii săi. Eu am încercat să îmi plimb privirea și gândurile într-o singură zi peste sute de ani de istorie și atâtea obiective frumoase care merită vizitate, admirate în tihnă, și un singur lucru îmi doresc să fi reușit să îl fac prin acest articol. Să vă transmit o fărâmă din ceea ce am simțit vizitând un loc atât de frumos cu oameni deosebiți și să vă fi făcut și pe voi să călătoriți măcar cu gândul pentru o clipă pe străduțele acestuia!
Până la următoarea destinație vă doresc ca în fiecare zi să păstrați o clipă doar pentru voi, o clipă în care să vă gândiți că lumea toată nu e doar locul în care trăiți, că această vă așteaptă să o descoperiți puțin câte puțin și în același timp să vă descoperiți pe voi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu